EVAK

Υ62

Descarcă catalog

Scarificatorul EVAK Y62 este ideal pentru cultivarea solului în adâncime, până la 50 cm. Ancorele sunt dispuse pe trei rânduri, astfel încât se realizează o distanță mare de 900 mm între ancore și o distanță între rânduri de 300 mm.

Lucrează mai adânc, mai rapid și cu un necesar de putere mai mic, implicit cu un consum redus de combustibil, în comparație cu prelucrarea convențională a solului. Solul este zdrobit și afânat mai adânc decât nivelul compactat creat de lucrarea convențională cu plugul. Astfel apa și aerul circulă mai jos în sol, permițând rădăcinilor plantei să exploreze un orizont mai adânc de sol pentru obținerea unor producții mai mari.

Forma ancorei asigură o pătrundere ușoară în sol, în timp ce profilul său special, care este ascuțit acolo unde este în contact cu solul și mai lat în spate, străbate solul cu ușurință, rezultând un consum mai mic de combustibil. Distanța cadrului față de sol și distanța mare dintre ancore permite deplasarea unor cantități mari de resturi vegetale fără blocare. Tăvălugul dințat oferă un efect de sfărâmare excelent, în timp ce amestecă solul cu resturile vegetale și nivelează suprafața solului evitând evaporarea apei.

Cadrul este extrem de durabil și robust din oțel foarte rezistent. Ancorele și clemele sunt realizate din oțel turnat de înaltă rezistență. Sunt proiectate și produse exclusiv pentru EVAK. Sunt prevăzute cu garanție pe viață împotriva ruperii sau îndoirii.

Υ62

Șurubul de siguranță asigură protecția cadrului și ancorei în caz de supraîncărcare. Acolo unde ancora este atașată la clemă, se folosește o bucșă tare pentru a garanta o durată de viață mai lungă.

Υ62

Tăvălugii dubli cu colți sunt reglați hidraulic atât pentru stabilirea adâncimii de lucru cât și pentru unghiul de înclinație al unuia față de celălalt. Se folosesc rulmenți speciali, complet etanși pentru a asigura funcționarea fără service.

Υ62

Opțional, cele două modele pot fi echipate cu roți de copiere reglabile manual, montate lateral-față pentru o mai bună stabilitate pe terenurile cu pantă mai mare de 15% care sunt lucrate pe curbele de nivel.

Υ62

Sunt disponibile diferite tipuri de daltă de înaltă calitate, pentru diferite condiții de lucru.

Model Lățime de lucru (m) Adâncime de lucru (cm) Număr de ancore Greutate (kg) Putere necesară (CP)
RRY62-5 1,80 55 5 1.180 80 - 100
RRY62-7 2,20 55 7 1.390 100 - 120
RRY62-8 2,50 55 8 1.510 110 - 140
RRY62-9 2,80 55 9 1.790 130 - 150
RRY62-10 3,10 55 10 1.900 150 - 180
RRY62-11 3,40 55 11 2.050 180 - 220
RRY62-13 4,00 55 13 2.360 >250